Haosul din aeroporturi continuă: cât ai de așteptat și ce șanse sunt să ți se anuleze zborul, nu-ți va plăcea deloc

de: Mădălina Bahrim
27 10. 2022

A fost o vară haotică pe aeroporturile europene și nu numai. După doi ani de pandemie, în care mulți oameni și-au anulat călătoriile, au dorit să-și ia revanșa după ridicarea restricțiilor. Din nefericire, problemele continuă și-n luna octombrie.

Cu toții am simțit pe propria piele sau am citit și ascultat știri legate de numeroasele zboruri anulate din această vară. Mulți oameni și-au pierdut bagajele, alții au petrecut ore în șir în aeroporturi, așteptându-și aeronava. În unele cazuri, zborurile au fost anulate pe ultima sută de metri.

A fost, într-adevăr, o iarnă haotică pentru cei ce au călătorit cu avionul, atât pentru a merge în vacanță, să se relaxeze, cât și pentru plecările în interes de serviciu.

Din nefericire, problemele continuă. Conform celui mai recent raport al Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti, nici în luna octombrie situația n-a stat prea bine.

La ce să te aștepți, dacă ți-ai cumpărat bilet de avion pentru perioada următoare

Conform documentului pus la dispoziție de CNAB, în perioada 20 – 26 octombrie, 226 de zboruri (aterizări şi decolări) au înregistrat întârzieri mai mari de 60 minute, pe Aeroportul Internaţional ”Henri Coandă” Bucureşti.

Tot de la sursa citată mai aflăm că în 70% dintre cazuri, a fost vorba despre rotaţia aeronavelor sau lipsa echipajului.

Din fericire, există și vești bune. Se depun eforturi susținute pentru ca situația să fie îmbunătățită. De exemplu, din 10 octombrie au început lucrările de modernizare a echipamentelor de procesare a bagajelor de cală pe fluxul de plecări, la Aeroportul Henri Coandă.

„Contractul va fi derulat pe o perioadă de doi ani și va asigura înlocuirea sistemului de procesare a bagajelor de cală din aerogara veche Plecări. Sistemul, în funcțiune de aproape 20 de ani, include atât zona check-in, caruselele de bagaje și benzile transportoare aferente, cât și echipamentele de control automat de securitate al bagajelor de cală.

Contractul, în valoare de 21 milioane euro, a fost încheiat cu firma franceză Alstef Automation SAS”, anunță sursele oficiale.